George Țucudean a deschis scorul în meciul jucat de CFR Cluj la Giurgiu, împotriva Astrei. Campioana României a plecat cu toate cele trei puncte de pe stadionul „Marin Anastasovici”, după victoria cu 2-1.
Atacantul arădean a vorbit despre situația din conducerea echipei sale. Iuliu Mureșan a fost demis din funcția de președinte al clubului, iar în locul său a fost numit Marian Copilu, care a făcut deplasarea cu echipa pe stadionul Astrei:
„Într-adevar, nu a venit in vestiar dupa meciul cu Craiova (n.r. – Iuliu Mureșan), pentru prima dată de când sunt eu la CFR, dar asta nu trebuie să afecteze echipa. Ne-a purtat noroc, am câștigat (n.r. – venirea lui Marian Copilu). Marian este un băiat extraordinar, omul între conducere și echipă, ne-a adus tot ce am avut nevoie noi ca să ne simțim fotbaliști, asta trebuie să simtă fiecare jucator. Noi ne mirăm de lucrurile normale, afară este diferit”, a spus Țucudean.
Golgheterul campioanei României a comentat și revenirea decarului Ciprian Deac, care a intrat pe parcursul reprizei secunde în locul lui Alexandru Ioniță. Mijlocașul a revenit pe gazon după două luni de absență, accidentându-se la meciul retur din Liga Campionilor, cu Malmo.
„Am încercat să-l joc cât mai mult, măcar să înscrie și el un gol. Cip este un băiat extraordinar, are o ambitie extraordinară și sperăm să se pună cât mai repede la punct din punct de vedere fizic”, a mai punctat Țucudean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER